Marian Truță – Omul care s-a jucat cu lumea

Într-o lume incertă, rezumată la orașul „K”, un personaj ajunge în prag de seară, venind din „Capitală”, pentru a-și face un rost. El e „L”. Și e singur. Atât de singur… Trebuie să recunosc încă de la început că am pornit cu așteptări foarte mari de la o carte semnată de Marian Truță și nicidecum nu m-aș fi așteptat la o poveste cu un singur personaj. Ca nuvelă sau roman de debut, să zicem că această formulă ar fi fost acceptabilă. Pentru un scriitor fără mână formată, care nu are încredere că forțele proprii pot ține mai multe personaje simultan, ea e chiar salutară. Însă pentru un autor cu experiența lui Marian Truță, o asemenea structură e dezamăgitoare. Nu vreau, în nici un caz, să spun că ar fi vorba despre o carte rău scrisă, dimpotrivă, dezamăgirea ține strict de percepția mea personală. Pentru că, pe lângă facilitatea abordării, tema omului singur într-o lume abandonată mi se pare arhifolosită, iar interpretarea lui Marian aduce puține elemente de noutate peste cele psihologice legate de studiul personajului în solitudine. Poate că o povestire de 30-40 de pagini pe această temă într-un volum dedicat realităților paralele ar fi fost o soluție mai avantajoasă. […]